Spărgătorul de timp

Al meu era alungit și moale, cu margini ridicate în formă de covată și căptușit cu o piele de oaie brumărie. Bunicului, pe jumătate paralizat, i-a luat probabil o veșnicie ca să-l meșterească, iar apoi să-l anine între cei doi meri, mai ales că lanțurile de fier pe care se ținea erau grele și, dacă îți prindeau degetele, îți juleau carnea de pe os.

Aveam un scaun din lemn pe care mai întâi urcam ca să mă prind de margine. Apoi, așa cum fac oamenii cu toate lucrurile care le-au servit cândva, iar pe urmă le stau în cale, scăpam de el trăgându-i un picior. Odată urcată, mă prindeam cu mâinile de torți, și începeam să-l legăn ușor-ușor, cu capul pe spate, ca nu cumva să o ia în dreapta sau stânga, căci ar fi trebuit să încep din nou și asta nu-mi plăcea. Dacă eram atentă, în scurt timp viteza era suficientă ca să pot atinge frunzele din față și atunci mă trânteam repede pe spate și mă lăsam dusă.

Priveam fascinată cum rozul mereleor, verdele frunzelor, albastrul cerului, se încâlceau toate de-asupra mea creând mai întăi un mozaic de culori, iar mai apoi, după ce începeam să amețesc, se contopeau cu totul. Și atunci, cerul parcă se deschidea și noi (adică mozaicul, eu și blana de oaie brumărie) dispăream în el. Nimic, dar nimic, nu era mai frumos pe lume! Pentru că în acele momente ograda se risipea, iar eu în covata mea spărgătoare de timp, construiam lumi imaginare și născoceam oameni și animale atât de minunate, încât nimeni nu mă credea după.

Moliciunea oii, amețeala, senzația de zbor – amplificată de faptul că vedeam în jurul meu doar aer – m-au urmărit mereu în viața mea de adult – atunci când vedeam ceva atât de frumos, încât mi se tăia răsuflarea. Atunci când vroiam să evadez. Atunci când în capul meu roiau lumi imaginare și atât de vii, încât nimeni nu m-ar fi crezut dacă le-aș fi povestit despre ele.

Oaia este și astăzi animalul meu preferat. Merele cele mai gustoase fructe. Moalele – cea mai dragă senzație.

Ieri, Alexandru a descoperit scrânciobul. Primul lui scrânciob. Meșterit cu drag, aninat de un tei, cu un copac de magnolii care se revărsa peste el. Cu capul pe spate și ochii semi-închiși, s-a legănat aproape toată ziua, brăzdând cerul.

Oare cum arată lumile lui?

1,117 total views, 1 views today

Share Button

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>