Povești de cartier: Visul

Zenea are pielea albă-albă, presărată cu pistrui roșcați. Pistruii însă nu se îmbulzesc pe față așa, aiurea, ci formează un fluture cu aripi larg desfăcute. Aripa de pe obrazul stâng e mai lungă, iar pe nas pistruii în genere au renunțat la orice bun simț și s-au inmulțit într-atât, încât l-au colorat în întregime. Și acum nasul Zenei e roșcat. Pentru că e femeie în toată legea și nu o fetișcană oarecare, subiectul cu pistruii – Zenei nu-i place.

– Mare frumusețe…, zice ea cu necaz, dacă cineva îndrăznește să-i spună că pistruii sunt la modă. Poate când ești tânără o fi plăcând cuiva, dar când ești babă, ești pistruiată și atât.

Zenei, ca și multor altor femei din fosta Uniune Sovietică, îi place să spună că este babă, deși are doar patruzeci de ani. Strategia e următoarea: cei mai mulți oameni zic “las’, ca nu arăți tu chiar de 40”. Și Zenea se bucură. Iar dacă nu zic, implicând că totuși arată, da-i naibii de invidioși…

Zenea este din Belarus. S-a născut într-o familie săracă, a trăit sărac și a visat tot așa. Nu a văzut nimic frumos în viață, spune ea. Nici bomboane, nici pulover “Boys”, nici blugi “Piramida”. Dar mai ales și mai ales – nici televizor. Neavutul televizorului a mâncat-o pe Jenea toți anii, care ar fi trebuit să fie cei mai frumoși din viață. Pentru că Zenea știa: la televizor se cântă.

Iar Zenea a visat toată viața să cânte. Nu singură pe scena, desigur. Astfel de vise puteau avea doar fiica președintelui de colhoz, a contabilului și a mulgătoarei – erou Vera. Primele – pentru că puteau avea orice fel de vise. Iar ultima – pentru că avea talent.

– Pe care pe urmă l-a băut.., râde Zenea. Și cu bucurie, și cu tristețe.

Din amintirile triste însă, Zenea își revine repede. Totuși astăzi ea este la Paris, iar restul – tot acolo. Venirea ei la Paris s-a întâmplat cum spune ea – „pe etape”. Mai întâi a fost catastrofa de la Cernobîl, apoi ea a ajuns la Moscova, iar de acolo a avut noroc cu un bulgar, care i-a facut un pașaport bulgăresc și “vualea”. Voilà, adică.

Franceza Zenea a învățat-o nu foarte bine, dar nici prea rău.

– Dacă are cineva pretenții, eu le spun ca sunt fugar de la Cernobîl și ei mă lasă în pace. Le este milă, cum ar veni. Dar mulți habar n-au ce-i cu acest Cernobîl…

Totuși să revenim la visul Zenei, căci despre el este vorba și, poate doar un pic, despre noroc. În primii ani Zenea a făcut menaj. A stat și fără lucru, la cerșit, dar nu foarte mult – deci nu se socoate. Apoi a făcut cunoștință cu o femeie bogată. “O doamnă, nu așa, ca unele. Mănâncă cu furculiță și cuțit, chiar dacă este singură în casă”, insistă să-mi spună Zenea. Anume ei, acestei doamne, i-a povestit Zenea despre visul său – de a cânta. De a asculta muzică. De a vedea artiștii pe scenă – exact ca la televizorul pe care nu l-a avut niciodată.

Și atunci doamna i-a spus că, probabil, o va putea ajuta să-și împlinească visul. Și a recomandat-o pe Zenea unei prietene, care lucra la o firmă de organizat concerte. Rolul “beloruștei” era unul simplu – să ghideze lumea la locurile lor, să adune puținul gunoi de printre rânduri, la pauză. Să arate drumul către veceu sau să conducă acolo persoanele care nu puteau ajunge singure. Din păcate munca era neremunerată. În schimb puținul pe care îl puteau oferi Zenei – erau concertele propriu-zise…

– Și am văzut-o și pe Lady Gaga… mare nebună…frumos a fost, și pe Madonna…pe mulți tare…acum poate ajung la U-2, dar nu știu dacă o să mă ia, căci sunt doritori…

Și ochii Zenei sclipesc de fericire. Ca ecranul celui mai scump televizor din lume.

 

 

 

 

1,461 total views, 1 views today

Share Button

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>