Povești de cartier: (Luna)Parcul

- Alo… tu ești, Tani?

– Alo, cu cine vorbesc?

– Chiar că tu ești…Te-am găsit, vrasăzică… Nici nu-mi vine a crede că te-am găsit. Eu îs Maricica… De la Botanica… Malvina, ce chiar nu ții minte deloc?

Ne-am înțeles să ne întâlnim peste o oră în parcul de lânga casa mea. I-am zis ca sunt foarte ocupată, că sunt cu fata și că, în genere, nu prea am timp. Ea nu a cerut nici mai mult timp, nici alt loc. Nu a cerut nimic, așa cum nu cerea nimic nici în copilărie. Maricica era o fată pe care o cunoscusem pe când aveam vreo 7 ani. Locuia doar cu mama sa în una din “hruscovcile” de la Botanica. Chiar și pe acele timpuri când toți eram egali, se vedea ca Maricica era săracă.

Se vedea asta din hainele ei, mereu scurte în mâneci. Din încălțămintea purtată pe timp de toamnă-primăvară. Apoi vară-toamnă. Apoi și în anul următor, chiar dacă o strângea. Se înțelegea din lucruri “evidente”, pentru noi, copiii. Maricica nu a avut niciodată sanie. Sau baloane de săpun. Sau orice altă jucărie. De fapt, care sanie, care baloane? Maricica nu a avut nici măcar elastic de sărit. Iar odată, când un părinte ne-a adus nouă, tuturor copiilor, o cutie de înghețată, Maricica a mâncat tocmai trei, iar seara a venit după ea “Salvarea”. Maică-sa plângea afară în halat, iar medicii o beșteleau că a îndopat copilul cu rece. Întâmplarea ni s-a părut stranie – căci și restul copiilor mâncaseră câte trei înghețate, dar nu le-a fost nimic.

– Da, dar voi ați mâncat și altceva acasă, mi-a explicat mama.

E straniu ce ne amintim peste ani despre un om… Desigur că de Maricica mă legau și altfel de amintiri. Odată pare-mi-se am mers împreună la Lunaparc. Odată am jucat într-un spectacol prostesc în curte – ea a jucat-o pe Malvina (pentru că era mereu tristă și plângea des) – și cam atât. Nu am fost prietene apropiate… Era neschimbată. Dar absolut neschimbată! Între 7 si 35 de ani, Maricica doar se înălțase, își lăsase părul mai lung și își schimbase hainele. Instinctiv, m-am uitat repede la paltonul ei – să văd dacă e scurt în mâneci sau nu. Nu era. Maricica era îmbrăcată bine. Modest, dar bine. În nou și curat. Și potrivit vremii de afară.

– Eu știu demult că ești la Paris, am urmărit ce scrii, ce faci. De fapt te-am urmărit încă de la televizor, dar acolo parcă îmi era rușine să mă apropii. Acum însă, când am aflat că voi fi la Paris, am spus că voi trece să te văd neapărat. Sper că nu te superi, eu nu o să te țin mai mult decât o oră…eu știu că ești ocupată…

Și Maricica mi-a povestit toată viața ei. Toți aproape 30 de ani, în care am pierdut-o din vedere, după ce mă mutasem cu părinții în alt cartier. Copilăria și adolescența Maricicăi au fost grele. Pline de lipsuri și nedreptăți. Apoi mama ei murise, dar deja Maricica era la Moscova, la muncă. Cu banii de pe “hrusciovka” Maricica și-a deschis o mică afacere. Apoi a extins-o. Apoi și-a găsit un bărbat cu care s-a căsătorit și cu care au pus tot ce au avut laolaltă. Iar acum, iată, de câțiva ani s-au mutat în Potrugalia. Să vadă, poate va fi mai bine decât la Moscova. Și mai cald. Maricica se teme de frig.

– Așa zic eu că mă tem, dar de fapt eu nu mă tem de nimic… Maricica zâmbește.

Iar asta mă bucură, pentru că mică nu prea a avut motive de zâmbete. Mi-a spus cum m-a găsit, de unde a luat numărul meu. Lumea este într-adevăr mică… Am întrebat-o de ce a vrut să mă vadă atât de tare.

– Pentru că atunci m-ai luat cu tine la Lunaparc, nu voi uita niciodată acea zi.

Eu mi-am amintit cu greu acea întâmplare. Mai mult din spusele ei. La Chișinău vensie Lunaparcul. Era cea mai așteptată distracție a copiilor. Tot terenul de lângă lacul din Valea Trandafirilor era plin cu scrâncioburi și interesănțenii, cu tarabe unde se puteau cumpăra bomboane care se topeau în gură, vată de zahăr “pe băț”, dar cel mai-cel mai important: se puteau câștiga inele la tir. Acele inele erau mici, doar pentru degete de fetițe, cu pietre colorate în formă de pătrat sau romb, sau cerc. Inele pe care le puteai purta pe deget tot anul, chiar și la școală, căci nimeni, nici chiar profesorii nu îndrăzneau să ne ceară să le scoatem.

Lunaparcul însă costa bani și nu oricine își putea permite să meargă acolo. În orice caz – nu Maricica. Și iată într-o astfel de zi, în care Lunaparcul ne aștepta, iar noi – câțiva copii din curte – aveam deja banii de buzunar necesari, am observat-o pe Maricica. Ea ședea pe bancă singură și se bucura tăcută de pregătirile noastre. Maricica știa că nu poate merge cu noi. Dar nu a cerut și nu a spus nimic. Și atunci eu i-am zis să meargă cu noi, că îi voi cumpăra eu bilet. Auzind asta și alți copii au promis să-i cumpere câte un bilet. Și Maricica a mers.

– A fost cea mai frumoasă zi din copilăria mea, mi-a spus Maricica deja aici, la Paris, în timpul orei noastre din parc. Și m-am întors acasă cu un inel cu piatră albastră, pe care l-am păstrat mulți-mulți ani… iată așa. Și am vrut să te văd, ca să mai vorbim, ca să ne amintim. Parcă a fost mai ieri, dar uite deja ai și tu copii…la Paris…îți imaginezi cum o să-și amintească ei de copilăria lor? Nu ca noi…

– Maricica, eu voi scrie despre întâlnirea asta a noastră, vrei?

– Despre ceee?

– Despre Botanica, despre Lunaparc, despre tot…

– …și despre inel, despre inel să scrii…cu piatră albastră…

4,481 total views, 1 views today

Share Button

Comments (4)

  1. Valeria

    Iar mă faci să plâng, Tatiana! :(
    Foarte frumos scrii!

    Reply
    1. Tatiana (Post author)

      multumesc, ma bucur:)

      Reply
  2. Marianna

    Din pacate sunt tare multe Malvine in Moldova, prea multe… Am avut si eu o colega de clasa care traia foarte sarac si uneori nu venea la scoala din cauza ca nu avea cu ce se imbraca sau ii era rusine sa vina in ceea ce are. Fiind insa toti copii inca nu intelegem cum e cand nu ai lucruri elementare si de multe ori o discriminam sau o certam ca nu aduce bani pentru cadou profesoarei, pentru reparatie si alte nimicuri. Acum o vad foarte rar si de fiecare data mi se face rusine si as vrea sa pot intoarce timpul inapoi…

    Reply
  3. mia

    parca nu a scris nimic, parca e atat de simplu dar te face sa-ti curga lacrimi si ti se strange inima de durere si- ti apar in fata atatea amintiri ca nu incap in tine. multumeac din suflet.

    Reply

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>