Povești de cartier: Întrebarea

Audree era florăreasa cartierului. În ultimii ani mai multă lume a încercat să-și deschidă florării pe strada principală și chiar și-a dechis… Mai întâi un cuplu columbian, apoi o studentă care venise din Cannes ca să stea cu iubitul ei la Paris, apoi vânzătorul de fructe a mai instalat o tarabă – nici nu știi, poate merg și florile… Dar nu au mers. Nici taraba vânzătorului, nici iubirea studentei, nici afacerea columbienilor. Lumea i-a încurajat desigur, cumparând ocazional câte o floare, un ghiveci sau pur și simplu spunându-le “bon courage!”, așa cum fac oamenii din cartier. Dar pentru flori , adică pentru florile adevărate, se mergea totuși la Audree.

Pentru că Audree le cunoștea. Desigur le și vindea. Acesta era însă singurul lucru care i se putea reproșa. Tocmai de asta, ceea ce i s-a întâmplat într-o zi nu a fost corect. Mai ales pentru că i se întâmplase ei.

Era în mijlocul unei vânzări de tuberoze când cumpărătorul – un tânăr răutăcios și cam deplasat – a întrerupt-o din vorbă. Audree spunea că florile, ah florile, sunt viața ei.

–  De ce le vinzi atunci?, a întrebat-o el în glumă, deși nu a fost o glumă sau cel puțin, mă rog, o glumă foarte foarte proastă.

Martorii spun că Audree s-a isterizat. A plâns. A închis magazinul la pauza de masă mult mai devreme și l-a deschis abia a doua zi. Fără explicații! Iar când a revenit la florărie, se vedea că încă nu a uitat. Că încă pregătea în cap cuvintele justificatoare, explicațiile, argumentele care ar fi trebuit să o liniștească.

Timp de o săptămână Audree a vândut flori la promoție – chiar și puii de bambus, chiar și cactușii, chiar și tufele de bonsai. Era evident că o astfel de suferință va trece mai greu. Dar până și bonsaii?

Incidentul a fost mai mult sau mai puțin uitat, nu înainte însă de a fi povestit pe larg de către vânzătorul de pește, care, ca de obicei, a vazut și a auzit totul. Dar Audree nu s-a supărat pe el și nici pe cei care au ascultat – la urma urmei povestea nu a ieșit din cartier…

Lucrurile au revenit la normal, Audree – la flori, dragostea ei cea mare. S-a înconjurat din nou de rădăcini, bulbi, semințe. A cumpărat câțiva saci noi de îngrășăminte, a optat pentru niște ghiveciuri din lut, mai scumpe, dar totuși mai bune. A continuat să vândă. Dar ceva se schimbase. Ceva intervenise în relația ei cu oamenii, cu florile, cu sine. Ceva ce nu putea fi explicat prin cuvinte.

Era de parcă Audree trișase, iar noi am prins-o. De parcă nu mai era diferită, ca până atunci, de restul vânzătorilor – cel de pește de exemplu sau cel de zarzavaturi. De parcă nu mai era fără păcat.

Peste noapte Audree-florăreasa dispăruse. Iar în locul ei apăruse o simplă vânzătoare. De flori, ce-I drept, dar totuși vânzătoare.

Iar florile ei nu au mai fost niciodată la fel.

1,114 total views, 7 views today

Share Button

Comments (3)

  1. Liliana

    Felicitari pentru blog! O sa te urmaresc cu drag.

    Reply
  2. Olga Marinescu

    Eu cred că i s-a întîmplat şi ei ce i se întîmplă fiecărui om care nu este suficient de smerit, până ajunge atât de smerit încît să îl cunoască pe Dumnezeu.

    Reply
  3. MARIANA CIOBANICA

    Oamenii sunt pur si simplu gelosi pe trăirile celorlalti si asta îi caracterizază in special pe ceisterpi,goliți de sentimente. Atunci fac răutăți ca si copiii si se justifică c-a fost o glumă. Dar cuvintele dor si lasă răni pentru că nu le mai poate lua nimeni inapoi.

    Reply

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>