Povești de cartier: Ciocolata

Astăzi lumea din cartier vroia pâine. Nu doar pâine se vede, pentru că nu ne mișcam deloc, iar din urma mea coada la bulangerie creștea și creștea. Brutarul era fericit și îndesa cu plăcere în papornițele oamenilor croissanturi și pain-aux-raisins-uri, și eclere zemoase, și tarte cronțăitoare. Agitația îl făcu să pară și mai rumen, iar succesul aluatului și mai vorbăreț. Bulangeria este singurul loc unde francezii fac coadă cu mândrie și cu stoicism. Anume la bulangerie lumea uită de poziția socială, de vârstă, de venituri și se înfrățește cumva prin intermediul acestei pofte de pâine.

În timp ce îmi așteptam rândul, pe lângă mine treceau vecinii mei de cartier mai matinali. Pe jos sau pe biciclete, ducând la familii sau oameni dragi bucurii duminicale tradiționale: pâine, flori și ciocolată.

Un domn îmi atrase atenția în mod special. Într-un palton bej, cu pantofi din piele de două culori, mănuși și beretă – el ducea un tub lung, ornamentat cu o fundă roșie și un mănunchi de frezii. În cutie era ciocolată, pentru că toți noi – oamenii din cartier – cunoșteam acest mod de a împacheta marfa al șocolatierului. Bărbatul mergea cu pași largi și apăsați, astfel încât poalele paltonului se desfăceau lateral ca niște vâsle, care îl mișcau înainte. Zâmbea. Era clar, se ducea în musafirie. Nu pentru restul motivelor, ci penu că o astfel de ciocolată nu se mănâncă singur acasă.

Ciocolata pe care o ducea costa o mica avere. Mai presus de bani însă, era o opera de artă. Pentru că fiecare bobiță, fiecare pătrățel, romb sau dreptunghi din acel tub, a fost mai întâi gândit, apoi umplut, apoi sculptat, apoi aranjat în compoziții feerice de către șocolatier… Ca mai apoi să fie transmis cu aceeași delicatețe și mândrie cumpărătorilor care înțelegeau și apreciau toate eforturile lui.

Până a veni la Paris nu prea mâncam ciocolată. Îmi părea toată la fel. Unele ciocolate îmi plăceau mai mult decât altele, însă tot banale erau. Făcute la konveier, vândute la kilogram sau sacoșă, infiltrate pe mesele de sărbătoare ca niște decorații obligatorii. Cumpăr și acum unele ciocolate de acasă, dar nu pentru gustul lor, ci pentru dorul de copilărie, părinți, prieteni.

Francezii însă au ciocolata în gene. Pentru ei, mâncatul ciocolatei este o întreagă știință. Ei o caută, o aleg, o savurează, o poartă prin viață și prin amintiri, o laudă și o admiră ca pe un viu. Am aflat atâtea povești cu participarea ciocolatei, încât aș putea scrie o carte.

O ciocolată fierbinte băută pe ploaie, la cea mai insipidă terasă, poate împrieteni pe viață doi străini.

O jumătate de ciocolată, oferită unei femei nefericite pe un pod, în miez de noapte, poate duce la o poveste de dragoste ca în filme.

O ciocolată cu lapte oferită colegilor înțepați la școală, te poate face un pic mai acceptabil.

O ciocolată mâncată cu un coleg în locul unui prânz, poate pune bazele unei noi afaceri. Și a unei noi familii.

O ciocolată mâncată printre lacrimi, după o despărțire, poate naște o viață nouă, mai bună și mai demnă.

O ciocolată sărată, urmată de reproșuri și strigăte, poate împăca o ceartă purtată în suflet ani la rând.

O ciocolată cumpărată pe ultimii bani, mâncată hulpav și cu regrete, poate fi scânteia de optimism de care avem nevoie atât de mult.

O ciocolată mâncată pe un vârf de munte, urmată de o ultimă plimbare din viață, poate fi cel mai frumos mod de a muri.

După pâine, mi-am cumpărat astăzi și ciocolate. Cinci pătrățele. Câte unul pentru fiecare dintre noi și unul de rezervă – în caz că viața mi-l va cere.

2,002 total views, 3 views today

Share Button

Comments (6)

  1. olimpia cebotari

    Al cincelea patrat merita sa fie topit si transformat cu penita in textul acestei frumoase povesti …(de fie care data reusesti sa remarci detalii prin care ai impresiona chiar si pe francezi , lucruri care -i inconjoara ,dar nu le-au constientizat… merita sa scrii in franceza ai obtine de fiecare data dialoguri si comentarii foarte cromatice… Posezi o tehnica rar intilnita de a exploata universul si-al reda prin prisma adevarului…

    Reply
    1. Tatiana (Post author)

      Olimpia, iti multumesc. In franceza nu pot scrie. Deocamdata:)

      Reply
  2. Olga Marinescu

    Da, dar nicio ciocolată nu mă poate face să povestesc aşa frumos ca Tatiana.

    Reply
  3. Viorica Oleinic

    Şi e adevărat că franţuzoaicele mănîncă foarte- foarte- foarte puţin, mai ales, ciocolată? Dar pîine? Pe bune!

    Reply
  4. Tatiana (Post author)

    Da, Viorica, mănâncă puțin. Ciocolată mănâncpă des. Pâine – în fiecare zi. Merg însă mult pe jos și sunt moderate în toate:)

    Reply
  5. Irina

    Tatiana,
    aseara am dat de filmul „Le Chocolat” (http://www.imdb.com/title/tt0241303/).
    M-am gandit la tine si la povestea asta.
    Eu nu auzisem inca de filmul asta, e foaaaarte frumos. Recomand cu caldura (si neaparat cu o tableta de ciocolata alaturi).
    O zi buna,
    Irina

    Reply

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>