Piatra

Dacă totuși vreodată, printr-o minune, o poveste ar fi prins viață și toate ființele din ea ar fi ieșit în lume însuflețite – o piatră ar fi devenit el. Albă, netedă, rece – așa cum îl vedeam în fiecare dimineață.

Purta mereu aceeași haină – un impermeabil albicios, care părea să fie confecționat dintr-o stofă cu părul, albul ochilor, pielea de pe față și mâini. Avea iriși verzi, ca o greșeală cromatică, deși nu ar fi putut fi albi, desigur.

După câteva luni în care ne-am întâlnit zilnic în ascensor sau pe stradă, sau după pâine, sau la trandafiri, m-am convins că acea haină era de fapt o continuare a trupului și că, dacă i-aș fi ridicat poala, aș fi găsit dedesubt doar mai multă stofă albă.

Domnul Gavald, căci așa scria pe cutia lui poștală, mergea doar pe urmele lăsate cu o zi înainte. De parcă o vrajă îi interzicea să pășească pe porțiuni încă necălcate. Mereu pe lângă lucruri, niciodată pe lângă oameni. Întotdeauna ocolind viul. Singur. În tăcere.

Timp de doi ani, în care am fost vecini, nu am schimbat niciun cuvânt. Însă, când am plecat la o altă casă, am înțeles că nu-l pot uita. Am luat amintirea lui cu mine fără rost, așa cum copiii iau pietre de pe plajele umede și le păstrează mai apoi pe polițele vieții.

(Fabule moderne, Libris, 2016)

2,039 total views, 1 views today

Share Button

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>