Tatiana Tibuleac

Toate poveștile se nasc adevăruri

Muguri în întuneric

Ghiveciurile erau pictate cu flori multicolore. Florile erau stranii. Unele creșteau cu rădăcinile în sus, altele aveau petale împrumutate de la fluturi. Rozele erau galbene. Violetele – roșii. Albăstrelele – verzi. Tulpinile fuseseră desenate separat, de parcă ar fi fost și ele flori…la urma urmei de ce nu? Gabrielle le mângâie zâmbind. Cadoul nepoților, care și-au făcut de cap cu vopselele.

Atent, a început să  le umple pe toate cu pământ proaspăt. Degetele ei deștepte știau exact câtă țărână să pună, astfel încât să nu trebuiască să scoată mai apoi surplusul cu lingura de metal, ținută totuși alături. Gaura din mijloc o făcea mereu cu degetul cel mare, rotindu-l de câteva ori în loc. Exact cât trebuie.

Bulbii intrau de minune, mai ales dacă înainte de asta erau scuturați ferm, apoi înmuiați în apă, înt-o cană de lut. Le simțea în palme cozile mlădioase, care vor face treabă, cu siguranță. Erau puternice, vii. Promisiuni tinere de zambile mirositoare. Acel miros de duminică, când casa ei se umplea de lume, de râsete, de vorbă dragă. De primăvară.

Își termină treaba și simți bucuroasă soarele. Întinse gâtul, ca o lebădă, de parcă astfel trupul ei ar fi prins mai bine razele slabe.

Primăvara era aproape. Gabrielle își lua bastonul și intră pe dibuite în casă, în întunericul ei care deja înflorise.

1,748 total views, no views today

Simone. Triunghiul.

Era vineri. Simone îmbrăcă fusta cea roșie, așa cum făcuse și cu o zi înainte. De fapt, cum făcuse toată săptămâna în curs, toată luna și tot anul. Fusta era din mușama lăcuită și avea un colan care se lega într-o parte, în forma de mac. Floarea care fu gândită ca un element cochet, ajunsă pe coapsa dreapta a Simonei, arăta ca o neghiobie.

Pentru că Simone era joasă și slabă, cu mâini și picioare atât de subțiri, încât păreau despicate din două membre ale unei femei obișnuite, fusta huzurea. De departe, când femeia ieșea din casă ca să meargă la serviciu, se vedea doar ea, fusta: un triunghi roșu mișcător. (mai mult…)

2,734 total views, no views today

Cactusul

Cu Fay ne-am cunoscut într-un veceu al unei pensiuni turistice. La coadă erau doar mame cu copii mici, asta fără a pune la socoteală propriile nevoi. Copiii săreau de pe un picior pe altul – după patru, cinci, sau cine mai știe câte pahare cu suc, limonadă sau sirop, distribuite gratuit pe teritoriul hotelului. În bazin începuse activitatea cu un delfin travestit, iar asta făcea ca situația să fie și mai stresantă. Toate progeniturile educate au început a întreba pe rând mamele și mai educate “de ce nu putem face “cacapipi” pe plajă, în cameră, sub gard, în costumul de baie” doar pentru a evada mai repede. Explicațiile adulților păleau în fața argumentelor imbatabile.

(mai mult…)

1,720 total views, 1 views today

Fugarele

Bala venise de la fântână și se așeză în pirostrii ca să se odihnească. Picioarele îi tremurau, iar mâinile ei negre și zbârcite erau umflate. Deși îl auzea pe fratele ei mai mare strigând-o enervat, se gândi să nu răspundă o vreme. După fântână urma  râșnița, ea însă simțea că nu mai poate. Nu imediat.

Se împinse cu călcâiele spre colțul întunecat al colibei, închise ochii și înțepenise. Simți cum pe vinele ei slabe se prelinsese ceva cald, însă nu avu puteri să se îngrijească. Rămase pe loc, istovită, privind cum urina se usucă treptat din cauza căldurii, strângându-i pielea. Își trecu mâna prin apa pe care o cărase timp de câteva ore și începu să-și sugă degetele, ca pe niște acadele.

(mai mult…)

2,414 total views, no views today

Cerceii

Heloise semăna cu un delfin. Avea fruntea mare și bombată, plesnind de viață. Restul feței – ochii negri, bărbia mică, obrajii trași și urechile stranii – existau doar pentru a purta acest accesoriu regal. Mai multă lume îi spunea că arată ca într-un tablou renascentist, iar Heloise, deși nu îi credea, le zâmbea și îi îndemna să cumpere cercei. Pentru că asta făcea Heloise la o piața dintr-un cartier parizian, în fiecare marți și vineri: vindea cercei.                                   (mai mult…)

5,841 total views, no views today

Sara. Ultima vară.

- Madame, madame… ajutați-mă vă rog… luați astea de pe mine. Eu sunt aici, dedesubt, în dreapta, după copac, sub rufe, sub rufe… ahhh… cum nu vedeți?

Vocea vorbea în șoaptă, eu fiind cam surdă. În bazinul de alături copiii urlau. Un bărbat tundea iarba. Un grup de evrei cânta cântece religioase la un balcon. Și, la urma urmei, era vacanță. Surzenia mea, dar mai ales starea de beție ușoară la ora mesei, indusă de un Mojito, era justificată. Sunetele veneau dintr-o direcție imposibilă. Mai précis de sub un morman de rufe puse la uscat lângă un copac. M-am uitat prin părți. Nu se vedea nimeni, în cazul în care ar fi trebuit, mai târziu, să explic cuiva de ce m-am dus să răscolesc prin lenjerie străină. Mai întâi am văzut un membru, apoi, sub niște fuste și ciorapi, restul. Am tras de picior până când în fața mea a apărut, întinsă pe iarbă, toată femeia. Sara zâmbea victorioasă. (mai mult…)

6,062 total views, no views today

Pâinea cu unt

Întinsă pe spatele hipopotamului, Blanche se uita la înger. Acesta se legăna, cu săgeata pusă în arc, ochind când în inimă, când în ochiul ei drept. Îl înjură și roase încă un strat de unt de pe pâine. Ar fi fost bestial să moară lățită pe hipopotam, sub greutatea unui înger căzut. Și ce dacă era din plastic, tot înger era. Cu săgeata în burtă sau în cap, sau în umărul drept… Blanche mai roase niște unt, aruncă coaja rămasă la câine și se ridică. Deschise poarta și întoarse tăblița. (mai mult…)

4,572 total views, no views today

Ața

Într-o dimineață m-am trezit că nu am fir de ață în casă. Nu că mi-ar fi trebuit. Dar lipsa cu desăvârșire a aței m-a alarmat, de parcă aș fi epuizat un ultim argument că sunt femeie. Era o nevoie fizică care creștea pe măsură ce nu găseam niciun mosor, la niciun magazin. După vreo oră de umblat, vroiam nu doar un fel de ață. Vroiam și neargă, și albă, și colorată. Vroiam ață simplă, ață de mătase. Pentru cusutul unui nasture sau pentru orice altă situație. Înțelegeam, firește, că îmi lipsește, probabil, nu ața, ci cu totul altceva. Totuși asta era. Nevoia de ață.

(mai mult…)

1,926 total views, 2 views today

Curvele

Cuvântul “curvă” doare. Chiar dacă e spus la nervi sau din răzbunare, în față sau pe la spate. Doare când e spus de bărbați. Dar mai ales doare când e spus de femei. Pentru că atunci când numești o femeie „curvă”, o lovești în ceea ce are ea mai ascuns și mai adevărat. În ceea ce, sincer sau nu prea, de nevoie sau din disperare, pentru bani sau din plăcere pură, zilnic sau doar o singură dată în viață, o femeie dăruie altui om. Și o lovești într-un moment când e slabă, când speră, când visează, când crede că toată lumea e a ei. Când e goală din cap până în picioare. (mai mult…)

15,413 total views, 1 views today