Noi apariții în edituri braşovene

„Fabule moderne” de Tatiana Țîbuleac (Libris Editorial, Brașov, 2016).

Nu îmi plac volumele pentru femei (în general scrise tot de femei) pentru că, după mine, literatura nu are gen, așa că, mărturisesc, nu am primit cartea Tatianei Țîbuleac cu prea multă încredere. Nu mai țin minte ce a făcut să îmi pară astfel, dar cert este că mă așteptam să mă plictisească groaznic și îmi prevesteam un timp de lectură încărcat de siropuri și de banalități emfatice. Dacă la început, fără prea multă tragere de inimă, oarecum surprins, mi-a părut ca un lichior fin sau ca un vin spumos dulce, ușor-ușor m-a dus cu gândul la coniac și la faptul că e un text foarte bun de pus la cafea. Așa că mi-am zis că nu trebuie grăbit, că nu vreau să scap repede de el, că trebuie să-l porționez și să-l servesc așezat și calm, îndelung, ca pe o marghilomană. Așa am și făcut, și o săptămână, zi de zi, am resimțit, scăpat de orice îndoială, plăcerea acestei cărți subțiri (104 pagini).

            Volumul semnat de Tatiana Țîbuleac     cuprinde 48 de texte care respectă definirea speciei epice pe care o numim povestire: sunt de dimensiuni relativ reduse, narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant și au o pronunțată notă de oralitate. Ele mai au, însă, ceva: au tâlc sau morală, fie că asta decurge limpede din text sau/și ca o concluzie a autoarei, fie că ea este cea care dă tâlcul, adică propune, impune, indică o anume interpretare (cum e, de exemplu, povestirea Paraziții, pag. 101-102). Așa că Tatiana Țîbuleac este inspirată când dă acestei colecții titlul „Fabule moderne”: o dată pentru că acest cuvânt fabulă provine din lat. “fibula”, cu sensul de povestire, și, apoi, pentru că nerespectând trăsăturile fabulei clasice aceasta nu poate fi decât modernă. În acest sens, Țîbuleac nici nu pune întâmplările pe seama animalelor, a păsărilor, a plantelor sau ale unor obiecte personificate, nici nu își exprimă sentimentele și atitudinea indirect, nici nu introduce un caracter satiric și nici nu dă narațiunilor ei o structură dualistă (care subliniază o opoziție între două personaje în care unul se situeză pe o poziție superioară și celălalt pe una inferioară). Dimpotrivă, în aceste povestiri rotunde, filigranate, autoarea manifestă față de personajele sale empatie și admirație, iar tonul este existențialist, lucid, ca acea suferință mântuită în surâs. Toate lucrurile, temele despre care scrie sunt vădit roade ale experienței, sunt manifestări a posteriori ale înțelepciunii. E uimitoare nu doar adâncimea acestor scurte povestiri, felul așezat, aparent simplu, al ideilor, nu doar fluiditatea, firescul și eleganța lor (doar în acest sens scrisul este, aici, feminin), dar lasă pe gânduri și dă gust special acestă rafinată înțelegere a condiției umane, acest stil de Ianus bifrons, acest amestec de tragism și speranță, de ieri și azi, de înainte și-napoi, această plină emotivitate de Șeherezadă uimită și chinuită de insuportabila frumusețe a vieții. Aceasta nu este doar tristețea expatriaților (multe personaje ale Tatianei Țîbuleac aparțin acestei categorii, deși în cazul moldovenilor de dincolo acest sentiment este dublu: a fi în afara țării natale, dar și în afara patriei de drept, România), ci este, mai ales, acel exil din promisiunea fericirii.

În aceste fabule, Tatiana Țîbuleac, reușește nu doar inspirate jocuri de cuvinte, ci lirismul ei atinge deseori poeticul: astfel la pag. 13 ne povestește despre “o bătrână sârboaică ruptă dintr-un vis folcloric dement”, la pag. 25 aflăm că “Olesea s-a măritat durut”, că există “trupuri mustoase” (pag. 37) și că Lenuța “e frumoasă ca o livadă toamna. Are gust de mere coapte și păr viu, ca un drum fără sfârșit” (pag. 41). Apoi ea izbutește să tragă concluzii percutante și fericite despre diversitate (“te pune la loc și, dacă ești prost, te învață minte”, pag. 29), despre suflet (el este “singurul care nu se învinețește niciodată”, pag. 86), despre faptele mărunte ale vieții (“orice destin este o adunătură. De firimituri.”, pag. 56), despre toate câte sunt și se trăiesc. Mi-au rămas, ca exemplu de izbutire, deși cartea nu are scăderi, mai ales povestirile “Bucăți” (poate fi o inedită trimitere la cele două minuni ale Mântuitorului cu înmulțirea pâinilor și a peștilor), “Sărăcie” (o posibilă interpretare a maximei “Sunt prea sărac ca să mă îmbrac ieftin”), “Răzbunarea” (un text despre mariaj) și “Soacre”.

Da, Tatiana Țibuleac, acestă femeie-soție-mamă din Republica Moldova (rezidentă de câțiva ani la Paris), după ce și-a strâns experiența ca jurnalist (în presa scrisă și în televiziune, a lucrat opt ani numai la Pro TV Chișinău) și și-a făcut mâna ca blogăriță, ne oferă la 38 de ani o primă carte intensă și bine scrisă, un debut fericit! O aștept cu un roman sau cu un volum de poeme pentru că are sevă și sofie și pentru că scrisul este ca o toamnă bună. Vă invit să intrați pe blogul ei sau să îi citiți rubrica “Creta din buzunar” din “Literatura de azi”, revistă online aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România (o parte din textele cărții sunt prezente și aici). Vă garantez că vă va surprinde!

 

Text: Laurențiu-Ciprian Tudor

Sursa: Revista „Astra” (nr. 3-4/2016)

           

322 total views, 1 views today

Share Button

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>