Generația în “kolgotci”

Așa am fost noi, generația în kolgotci. Kolgotcii țineau nu doar de cald. Mai erau frumoși, comozi și rezistenți. O casă de copii creștea, în siguranță, purtând o singură pereche – de obicei de culoare roșie.

Ah, da, noi mâncam omăt și muci. Ne dam cu sania pe burtă din vârful dealului și aveam câte un prăjițel cu untură de porc și vișină în fiecare buzunar. Lingeam, ca proștii, tălpile săniilor, apoi urlam de ne auzeam până în vale.

Ne băteam, umblam cu capul gol și spuneam prostii. Bolile însă ne ocoleau, chiar dacă eram niște mici mizerii ambulante.

Împărțeam totul, până și o înghețată iarna. Și doar mandarinele le țineam pentru noi. Fiecare cu mandarina lui, pentru că are și bunătatea limite.

Și toți aveam bunici. Vii, la țară. Nu trebuia să venim la Crăciun din Italii și Franții ca să îi vedem. Iar ei ne iubeau, noi știm, chiar dacă nu plângeau când intram pe poartă. Ne oropseau punându-ne să rănim zăpada, să târâm lemne de după șură, să sugem oasele rămase după răcituri, să aducem paie pentru purcel. Și călăream porcii, mâncând urechi și cozi. Și ne hlizeam cu dinții noștri nespălați cu pasta de dinți, ci doar cu mere sinapcă și morcovi.

Bio încă nu se inventase, dar erau gighirii și saltisonu’ și cârnații încă necancerigeni. Și fumul, acel fum de țară, care ne-a rămas la toți în oase. Și răciturile, și torturile cu cremă nebătută de mixer, ci doar așa, cu “liungura” de mâna bolnavă a bunicii. Dar cu multe nuci prăjite, și vișini – că astea erau “pidijeaba”. Și perjele umplute cu nuci. Și babele nergre, și jufla, și hrusticii dantelați.

Și nu erau computere și sau wii-uri, nici lego, nici b-boxuri. Cadourile trăiau în capetele noastre, nu pe liste. Păpușile erau ne-barbie, urâte și le cădea parul repede. Dar aveau chiloți, ca orice gospodină.

Brazii erau verzi și mirositori și încă nu-și cunoșteau drepturiule. Se lăsau ușor tăiați, împodobiți și aruncați. Globurile erau prostești și periculoase. Stelele roșii. Îngerii inexitenți. Argintul hidos și magic. Luminițele scurtcircuinde. Băieții erau iepuri, iar fetele – fulgușori. Cu coroane din plastic, dar cât de adevărate!.

Iarna era a noastră și nu ne uita niciodată.

13,688 total views, 8 views today

Share Button

Comments (5)

  1. Valentina

    chiar asa

    Reply
  2. rodicagronic@gmail.com

    A foost!!!!! Ce frumoase,minunate si nostalgice amintiri.Asa erau parintii atunci. ….Dar acuma hai sa fim si noi acei parinti si bunei adorati,sa facem si noi miraculoase sarbatorile copiilor nostri. Caci nici parintilor nostri nu le a fost mai dulce,dar totusi noi ne amintim cu drag de magia acelor sarbatori.Nimc nu ne impiedica ,numai pesimismul si lenea pot fi un obstacol in fata noastra.Pina vin sarbatorile hai la treaba: pregatim torte,prajituri.mere umplute si coapte s.a. scoateti saniutele de prin poduri sau subsoluri, ungeti le oplenele,caci Mos Craciun e deja pe drum, i ar Mos Neculae deja , in citeva zile ne va pune nuielusele in ghetute/ daca nu vom fi Parinti generosi!/

    Reply
  3. Florentina

    „coronitsa din plastic”??, deja erai avansata. A mea era facuta de mama din carton cu vata lipita pe ea si impodobita cu multe cioburi de jucarii de brad sparte , foarte sclipitoare. O costa nopti lipsite de somn, dar mereu aveam coronitsa noua si diferita la matineurile de Anul Nou. Mai stiam eu ca e hand made si costa o avere munca ei?… nici ea nu stia.

    Reply
  4. Pentru ce nume?

    Frumoasă copilărie ați avut voi. Ultimii, probabil :)

    Reply
  5. Jan Drobeniuc

    Super! Absolut corect!

    Reply

Lasă un răspuns către Florentina Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>