Excursia (I)

Posibilități erau în fiecare vară doar două. “Sau încolo, sau dincolo”, spunea directorul taberei cu aceeași hotărâre cu care și lui, la adunarea de la Pravlenie, i se propusese alegerea. Ar fi putut desigur să asculte măcar de formă sugestiile educatorilor. Existau câteva “idei”. De la Tamara Andreevna, care veșnic avea ceva de spus. De la Iura, care lucrase într-o vară la Artek și de atunci era considerat “expert”. Și, desigur, cum fără, de la Antonina Erofeevna, care deși nu avea nimic de spus și nici nu fusese nicăieri, era pe veci verișoara primarului. Dar pentru că nimic-nimic nu poate însufleți un șef micuț mai mult decât ordinele unui șef mai mare, repetate întocmai în fața propriilor subalterni, rămânea cum stabilise directorul, fără variante: sau încolo, sau dincolo.

Încolo – însemna Grădina Zoologică și era așa-și-așa, pentru noi, copiii. Nu că cineva ne-ar fi întrebat ce credem. O excursie era totuși treabă de maturi, nu de mucoși. Dar iată dincolo! Ah, dincolo…

Dincolo – era cel mai răsfrumos lucru care se putea întâmpla într-un an de copil crescut la țară. Era chiar mai frumos decât Anul Nou și Hora Satului, mai frumos decât morțile tuturor babelor și moșnegilor bogați din sat care aveau multe bomboane în pomene. Era aproape la fel de frumos ca și o bicicletă nouă cu cardan înalt pentru băieți. Sau un puloveraș din acela flocos din angoră, de culoare turcuaz sau roșu, cu broderie de pe un umăr pe altul, pentru o fată.

Dincolo era Circul !

Vestea că mergem la Circ, la Chișinău, s-a răspândit prin tabără cu viteza unei pandemii. Toți cei peste 500 de copii, educatorii, conducătorii de detașamente, bucătăresele și prietenele acestora, ajutorii de băgători în seamă și paznicii – toți au aflat despre excursie într-o secundă. În aceeași secundă. De parcă aceasta ar fi fost transmisă la nivel genetic, printr-o comandă diabolică sau printr-un “seans” de hipnoză la TV.

Bucuria, deși fără margini, s-a terminat repede. Pentru că urgent, adică mai repede decât repede, sau, mă rog, nu ca de obicei în orice caz, trebuia să înceapă pregătirea.

– Vedeți, acolo, să fie totul normal. Pregătiți tabăra!, a spus directorul grav, ca un director. Iar asta a însemnat… Asta a însemnat totul.

Dar mai ales a însemnat că această excursie, atât de așteptată de copiii din sat anul împrejur, imaginată pe timp de zi și noapte, la lecții și în afara lor, în timpul muncilor de câmp pe frig și ploaie, prin glod, prin siloz, prin balegă și spini, înceta să mai fie excursia lor. Din acel moment în care directorul, cu responsabilitate și duioșie de conducător a poru(n)cit “pregătiți tabăra”, excursia a devenit o chestiune de onoare. A satului, a kolhozului, a părinților și bunicilor acestor copii, a șefilor și a subalternilor, care urmau să iasă, organizat, în lume.

va urma

1,853 total views, 1 views today

Share Button

Comment (1)

  1. mariana buzuleac

    Fiecare articol al tau, Tatiana, imi trezeste o amintire, stirneste o emotie, rascoleste sufletul in cel mai adinc colt al sau si ma lasa visatoare pe tot restul zilei, uneori si a noptii. Merci

    Reply

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>