Fabule moderne

Dantela

Intrase și umpluse întreg magazinul, ca o pară răscoaptă. Hainele ei pe vremuri colorate – azi șterse. Picioarele ei pe vremuri zvelte – azi fără vlagă. Obrajii cu amintirea pomeților. Gura cu amintirea dinților. Și doar ochii, mari și negri, cu o viață nouă în ei. (mai mult…)

2,659 total views, 1 views today

Hai, Roxana, să mâncăm pandișpan!

Ultima dată când te-am văzut, Roxana, erai moartă de frig și mi-ai adus pandișpan. L-ai scos atentă din ziar, cu degețelele tale osuroase de fetiță anemică, mândră tare că a ajuns întreg de la București. Te uitai la el cu poftă, ca la un festin. Iar eu, o alintătură deprinsă doar cu cremele de pe torturi, nu te-am înțeles că îți era foame. Doar mama a tăcut brusc și a copt pe loc o găină, căci noi aveam mereu găini în congelator, și s-a bucurat tare-tare că ai mâncat tot-tot.

(mai mult…)

13,383 total views, 5 views today

Excursia (I)

Posibilități erau în fiecare vară doar două. “Sau încolo, sau dincolo”, spunea directorul taberei cu aceeași hotărâre cu care și lui, la adunarea de la Pravlenie, i se propusese alegerea. Ar fi putut desigur să asculte măcar de formă sugestiile educatorilor. Existau câteva “idei”. De la Tamara Andreevna, care veșnic avea ceva de spus. De la Iura, care lucrase într-o vară la Artek și de atunci era considerat “expert”. Și, desigur, cum fără, de la Antonina Erofeevna, care deși nu avea nimic de spus și nici nu fusese nicăieri, era pe veci verișoara primarului. Dar pentru că nimic-nimic nu poate însufleți un șef micuț mai mult decât ordinele unui șef mai mare, repetate întocmai în fața propriilor subalterni, rămânea cum stabilise directorul, fără variante: sau încolo, sau dincolo.

(mai mult…)

2,329 total views, 1 views today

Nunta

Era primăvară, eram mică, eram la țară. Femeile familiei stăteau în prag. Bunica în pufaică și în kaloși de gumă, înveliți cu niște “materie” ca să nu alunece pe gheața de martie. Mama – într-un fel de impermeabil cafeniu și cizme cafenii – totuși femeie de la oraș. Eu într-un palton verde, triunghiular, cu multe-multe kofte pe dedesubt, broboadă de lână și cușmă de iepure. Ca să nu înghet, se pare, dar totodată nici să nu mai mișc în “vacul veșilor”.

Mâncam toate prăjiței și așteptam nunta.

Nunta, care urma să mi se întiparească în minte pentru toată viața.

Spre deosebire de alte nunți, despre care tot satul știa din timp, iar copiii le așteptau în drum cu o găleată cu apă, aceasta venea fără gălăgie. O tobă și o trompetă, vreo trei rude “îmbracate nu tare” și niște nași bătrâni, deci și fără bani de cheltuit, însoțind tinerii care treceau mohorâți și grăbiți prin glod.

Mireasa plângea sau plânsese. Mirele mergea repede, înainte. Rochia albă, pe care alte fete din sat țineau să o arate pe orice ger sau calamitate, chiar și cu riscul unei boli mai târzii, era ascunsă sub un palton lung și negru. Glodul se prinsese de faldurile de jos, de pantofi, buchetul din mână, păr și coroniță, dar asta nu mai conta.

Pentru că toate erau doar vina ei. Nu fusese o femeie “la locul ei” și iată acum era “groasă”.

Am petrecut-o cu vederea de pe prag. Niciun copil nu ieșise cu apă. Mirele nu aruncase nimanui banuți în drum, soacra nu împărțise nimănui bomboane. Alaiul, care arăta mai degrabă a cortegiu, disparu pe pod ducând cu el tot glodul din lume.

– Dacă n-o avut minte, spuse bunica. Mama tăcuse. Eu încă nu înțelesesem.

Azi însă înțeleg. Înțeleg și mă bucur că pot alege. Putem alege și trebuie să alegem. Depinde doar de noi cât glod ducem în spate.

2,338 total views, 2 views today

Mâncatul din palmă

Oamenii trec diferit peste eșecuri. Sunt sigură că aveți o metodă a voastră, verificată. Și eu am.

Eu merg undeva la verde și hrănesc vietăți din palmă. De obicei sunt vrăbii, furnici, buburuze și vaca-Domnului. Mai ales cele din urmă sunt haioase dacă vin unite. Vacile-Domnului când se iubesc nimeni – doar moartea sau trauma fizică – le poate despărți. Nu ca la oameni. (mai mult…)

1,983 total views, no views today

Cerceii

Heloise semăna cu un delfin. Avea fruntea mare și bombată, plesnind de viață. Restul feței – ochii negri, bărbia mică, obrajii trași și urechile stranii – existau doar pentru a purta acest accesoriu regal. Mai multă lume îi spunea că arată ca într-un tablou renascentist, iar Heloise, deși nu îi credea, le zâmbea și îi îndemna să cumpere cercei. Pentru că asta făcea Heloise la o piața dintr-un cartier parizian, în fiecare marți și vineri: vindea cercei.                                   (mai mult…)

5,840 total views, no views today

Acul

Alexandru, fiul meu de 3 ani, şi-a rupt papucii. De obicei, papucii se descos de tot şi eu îi arunc. Astăzi însă aceştia s-au descusut astfel, încât mai puteau fi reparați. Trebuiau doar prinşi în două locuri. Unui meşter i-ar fi luat cinci minute. Am vrut totuşi să îi cos singură. Ziua predispunea la fapte mari.

M-am dus să caut acul cel țigănesc. Acul pe care îl am de la mama, iar ea – de la mama ei.Acul şi pozele din copilărie – atât mi-am luat când m-am mutat la Paris. Cu pozele e clar. Cu acul – povestea e următoarea.

(mai mult…)

6,038 total views, 10 views today

Limite

Se trezea devreme, încât şi soarele părea surprins. Îşi lua câinele şi se pornea. Mereu pe acelaşi traseu lipsit de imaginație. Cu vântul în față. Cu tălpile umede. În neştire.

Ca un orb ce era.

Bastonul lui fidel răvăşea nisipul de pe plaja umedă şi pe alocuri câte o inimă de om. Era chiar frumos, sau poate ne părea. Era tânăr sau fusese deja? Nevederea lui ne durea pe toți. Însă, într-un fel, nu o vroiam tămăduită. În adâncul sufletelor noastre egoiste de turişti ne plăcea imens să avem orbul nostru pe insulă. Întunericul lui ne înnobila.

(mai mult…)

2,318 total views, 1 views today