Baklava

Am cunoscut-o pe Olesea la Istanbul, în urmă cu nouă ani. Ea tocmai se măritase cu un turc. Venise să înceapă o viață nouă cu el şi, desigur, cu mama lui.

Căsătoria acestei fete foarte tinere şi foarte frumoase nu avea nimic în comun cu mariajele glamour. Olesea s-a măritat durut, repede, neîntrebată până la capăt.

S-a măritat ca să scape de sărăcia care nu se mai termina acasă. Pentru mamă, pentru soră. Aşa cum se măritau bunicile noastre, care nu aveau nici studii, nici ambiţii.

Doar că Olesea avea studii. Şi ambiţii. Ştia franceză. Cânta la vioară. Cosea. Citea tot ce găsea. Scria despre tot ce vedea. Soarta însă a hotărât altfel.

Măritată devreme, printre turci.

Am fost la ea acasă. I-am cunoscut soţul – bun ca o pâine. Soacra – un superlativ de om. M-am liniştit, cumva. Dar nu până la capăt.

În acea zi am decis să mergem în oraş. Pentru mine, care mai văzusem oraşe până atunci, era doar o plimbare prin Istanbul. Pentru ea însă era o Aventură. Descoperea alături de mine acest loc superb, încâlcit, obositor, care vorbea într-o limbă necunoscută. Se minuna, ca un copil, de oameni, de pisici, de moschei, de tarabe cu fructe şi dulciuri, de haine noi şi ieftine. Ea nu mai ţinea minte când purtase o haină nouă.

O duceam de mână, de frică să nu o pierd, să nu mi-o fure. Ce era să-i spun soacrei? Mi-o dăduse pe cuvânt, pe răspunderea mea. Nora nu putea ieşi singură din casă.

Am întrebat-o ce vrea să-i cumpăr. Orice.

– Baklava. Multă. Şi să o mâncăm toată. Eu ştiu un loc!

Am cumpărat o cutie enormă de baklava. Cu fistic, cu nucă, cu lapte. Ea a ales. Şi ne-am căţărat pe un deal de unde se vedea tot Istanbulul. Şi am mâncat tot, până la ultimul strop de sirop. Până la ultima fărâmă de fistic. De parcă acea baklava ar fi fost nafura de la spovedanie şi nu trebuia irosită. Şi am visat. Ea – la bine, independenţă, nou. Eu – la soţ, copii, griji.

Şi totul s-a întâmplat. La amândouă.

Olesea s-a descurcat, încă cum! A învăţat limba turcă la perfecţie. A născut doi copii. Şi-a deschis acasă grădiniţă. Turcoaicele din cartier îi aduc moldovencei „culte” copiii ca să le bage carte în cap. Olesea îi învaţă să citească, să numere, să deseneze. Le cântă, le dezvoltă imaginația. Acum moldoveanca noastră e Doamna Învățătoare. Respectată şi iubită chiar şi de bătrâni.

– Mi-a fost greu, îmi spune. Dar nu mai greu decât acasă.

Eu îmi voi aminti mereu acea cutie cu baklava, mâncată cu Olesea la Istanbul. Acel gust dulce care îţi stă în gât şi ai nevoie de toată apa din lume ca să îl speli.

Şi care a fost, pentru ea, începutul vieții.

1,498 total views, 1 views today

Share Button

Lasă un commentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>