Monthly Archive: martie 2015

Flacăra

Venea mereu pe același drum, în zig-zag, ca un șarpe. Avea un mers pe care îl au des bătrânii asiatici – un pic legănat, dar precis și calculat – de parcă caldarâmul ar fi fost o muchie de cuțit și orice pas greșit i-ar fi tăiat tălpile în două. Poalele cămășii lui lungi, din in gros cu ciucuri oranj, sugea avid toată apa lăsată pe stradă de mașinile–stropitori. Avea niște sandale din piele maro pe care nu le scotea niciodată și care erau parcă o continuare a trupului lui scofâlcit. Doar iarna în locul lor apăreau o pereche de papuci negri atât de mari, încât aveam impresia că, de fapt, au fost încălțați peste sandale, nu în locul lor. În mâna dreapta ducea un cerc cu chei mari, prin care își purta continuu degetele, așa cum fac călugării cu metanierele lor. Avea acolo o duzină de chei, deși pentru ușă îi trebuia doar una singură. Pentru ușă. (mai mult…)

3,343 total views, 1 views today

Semnul

Eu mă tem de câini. Pentru că ei mușcă și pentru că dacă te-a aninat un câine de nas sau de ureche, sau de mână sau de orice altceva – o să-ți rămână semn pe viață și, chiar dacă tu sau altcineva o să îl ucizi mai târziu de ciudă, plângând neomenește și blestemând ora când i-ai dat de mâncare pentru prima dată, oricum semnele colților lui vor rămâne în carnea ta pe veci. Iar tu te vei chinui așa ani în șir și vei urî fiecare oglindă, fiecare obiect care îți prinde reflecția, chiar și o linguriță de desert, chiar și un dop de la o sticlă cu parfum în ziua nunții, chiar și cea mai frumoasă poză a ta, unde tu și semnul tău sunteți înconjurate de copii, de drag, de bine. Pentru că dincolo de durerea și nedreptatea pe care le simți atunci când cineva rupe din tine carne vie și o scuipă ca pe ceva netrebuincios, există un lucru și mai grav, mult mai grav, care în acel moment umple golul din tine – sentimentul că ai pierdut ceva ce nu mai poți întoarce niciodată. Că ai avut încredere în cineva care te-a rupt. Care te-a mușcat atunci când tu te așteptai că te va mângâia. Și, din acea secundă, orice ai avea, orice ți s-ar da în viață, înainte de bucurie, de mândrie, de recunoștință chiar, tu vei simți acest gust amar al pierderii. Gustul trădării. Gustul semnului lăsat de o ființă dragă.

(mai mult…)

4,191 total views, 1 views today

Chelnerița

Înainte de a ieși din cameră, Liliana mai privi o dată mormanul de farfurii puse la scurs, cănile aranjate după mărimi și paharele întoarse cu gura-n jos.  Lingurile și furculițele nu intrau în obligațiile ei, de aceea nu se uită în direcția lor. Stinse lumina și încuie ușa. Aerul viu de mare dădu buzna pe scările pe care le urca fără grabă, de parcă voia să reușească să adune din el cât mai mult, să-l stocheze în plămâni și în buzunarele mari ale șorțului de spălătoreasă. După aburii din subsol și mirosul inepuizabil de detergenți, viața de la “suprafață”, oricare ar fi fost, părea bună. (mai mult…)

2,523 total views, no views today

Mucegaiul unei miercuri

Brânza era de oi și de vaci, poate de capră, dar nu mai mult. Că doar nu au ajuns oamenii să mănânce brânză, să zicem, de măgăriță.  Și ea dă lapte, dar totuși e măgăriță. Iar noi oameni. Lucrurile erau simple pe unde am crescut eu. Cu mâna se făcea totul. Mâinile reușeau și la sapă, și la cruce. Gura era așa, ca să aducă vlagă mâinilor. (mai mult…)

1,094 total views, no views today

Urgența

Sub mâna autoritară a Eudochiei, cartofii nu aveau nicio șansă. Se lăsau pisați până la leșin, apoi înmuiați cu o lingură de ulei, sărați, pipărați, “îndobriți” cu o străchinică cu jumări, ca într-un final să fie trimiși în mijlocul aluatului și să ajungă plăcinte. Plăcintele preferate ale lui Marinaș. E drept că în copilărie Marinaș le mânca atunci când Eudochia le scotea din cuptor – din cuptorul ei de țară – construit de răposatul împreună cu un meșter din alt sat. Bun cuptor, de el i-a fost Eudochiei cel mai greu să se despartă. Când i-a spus meșterul că o astfel de lucrare va costa 300 de ruble, Eudochia deja ridicase mâna în aer, ca să dea cu ea înciudată în jos, ceea ce ar fi însemnat un “nu” ferm. Dar parcă nu putu. Totuși ce este mai de preț pentru o gospodină decât un cuptor bun? În plus, Eudochia se gândi că îl va convinge pe meșter să scadă din preț după ce cuptorul va fi fost construit. Așa cum făcea mai tot timpul, cu toată lumea. (mai mult…)

5,046 total views, no views today

Mărțișoarele

Cu vreo zece ani în urmă, pe când eram reporter de televizune, m-am dus într-o zi să filmez povestea unei profesoare. Avea 95 de ani. Era profesoară de oraş, toată viaţa a fost. Ne-a primit în camera ei mică, într-un bloc sovietic cu patru etaje – hruscovsci le mai spun chișinăuienii – croşetată de jos până sus și mirosind a levănţică. Doamna profesoară era o Doamnă. Ne-a servit cu ceai de plante în căni de faianță, cu şerveţele brodate de mână şi ne-a adus dulceaţă din gutui. Vorbea moale, corect, înfășurată toată într-un şal de Orenburg. Avea niște degete și ochi, care parcă duceau o viață de sine stătătoare. Mi-a arătat multe: diplome, decupări din ziare despre elevii săi, cărţi rare, poze îngălbenite, medalii. (mai mult…)

5,322 total views, no views today