Monthly Archive: ianuarie 2015

Povești de cartier: Obloanele

La hotelul de peste drum, în camera de la mansardă, s-au deschis obloanele. Obloanele firește nu s-au deschis singure. Cea care le-a apucat atent de margini și le-a împăturit fald cu fald, iar mai apoi le-a prins în chingile laterale ca pe niște perdele de lemn, era o fată. Despletită, într-o cămașă verde. A stat câteva secunde la geam inspirând dimineața, apoi a dispărut la fel cum apăruse. Iar eu mi-am amintit de primele mele obloane. (mai mult…)

1,313 total views, no views today

Povești de cartier: Întrebarea

Audree era florăreasa cartierului. În ultimii ani mai multă lume a încercat să-și deschidă florării pe strada principală și chiar și-a dechis… Mai întâi un cuplu columbian, apoi o studentă care venise din Cannes ca să stea cu iubitul ei la Paris, apoi vânzătorul de fructe a mai instalat o tarabă – nici nu știi, poate merg și florile… Dar nu au mers. Nici taraba vânzătorului, nici iubirea studentei, nici afacerea columbienilor. Lumea i-a încurajat desigur, cumparând ocazional câte o floare, un ghiveci sau pur și simplu spunându-le “bon courage!”, așa cum fac oamenii din cartier. Dar pentru flori , adică pentru florile adevărate, se mergea totuși la Audree.

(mai mult…)

1,028 total views, no views today

Acul

Alexandru, fiul meu de 3 ani, şi-a rupt papucii. De obicei, papucii se descos de tot şi eu îi arunc. Astăzi însă aceştia s-au descusut astfel, încât mai puteau fi reparați. Trebuiau doar prinşi în două locuri. Unui meşter i-ar fi luat cinci minute. Am vrut totuşi să îi cos singură. Ziua predispunea la fapte mari.

M-am dus să caut acul cel țigănesc. Acul pe care îl am de la mama, iar ea – de la mama ei.Acul şi pozele din copilărie – atât mi-am luat când m-am mutat la Paris. Cu pozele e clar. Cu acul – povestea e următoarea.

(mai mult…)

4,889 total views, no views today

Limite

Se trezea atât de devreme, încât şi soarele părea surprins. Îşi lua câinele şi se pornea. Mereu pe acelaşi traseu lipsit de imaginație. Cu vântul în față. Cu tălpile umede. În neştire.

Ca un orb ce era.

Bastonul lui fidel răvăşea nisipul de pe plaja umedă şi pe alocuri câte o inimă de om. Era chiar frumos, sau poate ne părea. Era tânăr sau fusese deja? Nevederea lui ne durea pe toți. Însă, într-un fel, nu o vroiam tămăduită. În adâncul sufletelor noastre egoiste de turişti ne plăcea imens să avem orbul nostru pe insulă. Întunericul lui ne înnobila.

(mai mult…)

908 total views, no views today

Frumuseţe

Printre munţi, rodii şi oi, Mzia creştea singură, deşi avea o familie numeroasă. Părinţi, bunici, patru fraţi, tot atâtea cumnate şi o soră mai mică.

Ea era sora mai mare. Şi se ura pentru asta. Nu pentru că era mai mare, ci pentru că era mai urâtă decât toţi. Decât fraţii. Decât sora. Mai urâtă chiar decât cumnatele sale, care erau deja femei măritate. Asta însemna doar un singur lucru: Mzia va rămâne singură pe veci.

(mai mult…)

2,996 total views, no views today

Baklava

Am cunoscut-o pe Olesea la Istanbul, în urmă cu nouă ani. Ea tocmai se măritase cu un turc. Venise să înceapă o viață nouă cu el şi, desigur, cu mama lui.

Căsătoria acestei fete foarte tinere şi foarte frumoase nu avea nimic în comun cu mariajele glamour. Olesea s-a măritat durut, repede, neîntrebată până la capăt.

S-a măritat ca să scape de sărăcia care nu se mai termina acasă. Pentru mamă, pentru soră. Aşa cum se măritau bunicile noastre, care nu aveau nici studii, nici ambiţii.

Doar că Olesea avea studii. Şi ambiţii. Ştia franceză. Cânta la vioară. Cosea. Citea tot ce găsea. Scria despre tot ce vedea. Soarta însă a hotărât altfel.

Măritată devreme, printre turci.

(mai mult…)

1,447 total views, no views today

Riduri

S-au întâlnit atunci când aproape era prea târziu. Cu o uşoară mirare că inimile lor încă mai pot simți.

Ruşinați de dragostea lor, nelalocul ei parcă, totuşi s-au iubit. Cum au putut.

Şi-au scos metehnele la plimbări. Ea – piciorul bolnav, el – mâna nemişcată.

Stând pe bancă, în parc, s-au scăldat în soarele dimineții, ca în cea mai albastră mare din lume.

(mai mult…)

13,928 total views, 1 views today

Rochia

Nimeni nu a văzut când şi cum a apărut Rochia în mijlocul străzii Montorgueil, din arondismentul II al Parisului.

S-a întâmplat atât de repede, atât de nălucitor, încât lumea de pe uliţă nu a reuşit nici să zică „pfff ”, cum spune lumea de pe uliţă, atunci când se întâmplă ceva.

Vânzătoarele ieşite la pauză au rămas la aceeaşi ţigară. Cafegiii brodaţi pe zecile de scaune ale barurilor – la aceeaşi cafea. Bulangerii au rămas cu pâinea în mână, şocolatierii – cu ciocolata pe băţ, iar ţiganul român – pişcând aceeaşi strună de la scripcă.

(mai mult…)

2,536 total views, no views today

Risipă

Cojile de ouă au fost depozitate grabnic într-un vas cu apă – pentru plante. Resturile de mâncare – la câini. Scheletele de peşte – la pisici. Slăjitura de pâine cu unt şi magiun de la micul dejun Jill a mâncat-o repede, ştergându-şi gura cu dosul palmei. Ceai şi cafea nu a rămas. Cârnați nu a cerut nimeni. Totuşi lumea de azi nu se îndoapă dimineața.

(mai mult…)

786 total views, no views today

Sânge

În drum spre magazinul în care îmi fac cumpărăturile e o femeie. O cheamă Maria şi vine din Maramureş. Are peste 50 de ani, vorbă blândă, ochi plecaţi. E o sfântă şi, ca orice sfântă, stă în intersecţie.

Nu cerşeşte, ca să nu dramatizăm… Vinde ziare pe care nu le cumpără nimeni. Lumea care are inimă îi lasă un euro şi nu-i mai cere păcătoşenia de publicaţie. Ceilalţi zic ah, biensur, e româncă. Să stea…

Căci ce altceva te poţi aştepta de la aceşti români?

(mai mult…)

1,940 total views, no views today